Cum arată o vară petrecută în State

     Hello, hello. Deja e octombrie, iar cei mai curajoși dintre studenți, cei ce au ales să plece în State, se pregătesc de întoarcerea acasă. Ne bucurăm când aceștia ne povestesc despre experiențele de care au parte, peste ocean. Cristina este una dintre curajoase. Ea ne-a povestit despre vara petrecută în Colorado, unde se pare că și-a făcut mulți prieteni și a avut parte și de distracție.

        Anul acesta am terminat masterul şi sunt doar pentru a doua oară în State. Spun „doar” pentru că nu am avut curajul să mă încumet să vin mai devreme. Îmi era frică să nu mă descurc cu engleza mea ( nu foarte bună). Fiind în anul I de master m-am gândit că ar fi păcat să nu profit de oportunitatea de a fi student şi a vizita SUA şi de a câştiga şi ceva bani pe lângă asta.

            După prima vară în State, în 2015, în South Dakota, vară în care nu doar că am cunoscut oameni minunaţi, dar am şi muncit destul de mult şi am câştigat ceva bănuţi, abia aşteptam următorul an să mă întorc aici. Anul acesta nu am reuşit să mă întorc la jobul de anul trecut şi cu ocazia asta am venit în altă zonă, în Colorado. Oamenii sunt la fel de frumoşi şi aici, însă aici se câştigă mai bine.

untitled-1

            Recomand cu căldură tuturor să profitaţi de această posibilitate în timpul studenţiei pentru că e o experienţă pe care nu o poţi întâlni oriunde. Cunoşti oameni noi, diferiţi, dar de la care, cu siguranţă, poţi învăţa câte ceva şi experienţa de muncă ajută foarte mult. Mărturisesc că pentru mine asta a fost posibilitatea să-mi îmbunătăţesc limba engleză într-un mod neaşteptat şi acum pot spune că am mult mai mulţi prieteni, nu doar în SUA, ci şi în alte părţi ale lumii. Întâlneşti poate sute de studenţi din diferite colţuri ale lumii.

            Am auzit de la mulţi că nu vor să vină în State pentru că „un prieten” nici măcar nu şi-a scos banii. Şi asta e într-adevăr una din problemele multora, banii. Dacă ai posibilitatea să pleci din ţară o vară pentru o nouă experienţă, nu o rata! Dacă chiar vrei, banii se scot şi ieşi şi cu ceva în plus. Tot ce contează aici este să munceşti. Vara trecută am lucrat cu 8 $ pe oră. Dar pentru că am demonstrat că sunt muncitoare, angajatorul meu mi-a dat şi second job la un magazin de suveniruri pe care ei îl aveau. Şi pe lângă faptul că am câştigat foarte bine şi vara trecută, faptul că la magazin trebuia să vorbesc cu oamenii m-a ajutat mult la îmbunătăţirea limbii engleze. Şi vara asta lucrez cu 10 $ pe oră, lucrez la breakfast la un hotel. Din nou posibilitatea de a vorbi mult cu clienţii.

            Am vorbit doar de muncă, dar aici ne şi distrăm. Dacă eşti într-o zonă în care sunt mai mulţi studenţi petrecerile sunt senzaţionale şi poţi cunoaşte atât de mulţi oameni şi diferite obiceiuri. Singurul lucru de care îmi pare rău după aceste veri minunate este faptul că nu mi-am lăsat puţin timp să vizitez mai mult. Dar am fost norocoasă că şi locurile în care am ajuns sunt foarte frumoase.

            Profitaţi de faptul că sunteţi studenţi! Probabil asta e una dintre cele mai frumoase experienţe ca student. Mergeţi în SUA!

                                                                                                                  Cristina F.

                                                                                                                 Colorado, 2016 🙂 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s