America – legi cel putin bizare

Hey! Stim ca sunteti in mijlocul sezonului si mai ales ca partea de travel acum inseamna sa alergi intre cele doua joburi insa ne am gandit sa va aratam cateva legi de care cel mai probabil ca nu stiati ca exista. Maryland students, watch out!

Alabama

  • E ilegal sa porti mustata falsa daca aceasta starneste rasete in biserica;
  • Este interzis sa conduci legat la ochi si e legal sa conduci o masina pe sens interzis daca ai o lantern atasata in fata masinii;
  • Este ilegal să vinzi alune în Lee County, după apusul soarelui, miercurea;
  • A pune sare pe calea ferată poate fi pedepsita cu moartea;
  • în Birmingham, Alabama, este interzis să faci sex pe treptele unei biserici după apusul Soarelui. Legea nu spune nimic despre partidele de sex din timpul zilei.

 Alaska

  • Nu ai voie sa soptesti in urechea cuiva care vaneaza elani;
  • Nu te poti uita la un elan in timp ce esti in avion;
  • Este ilegal sa dai bauturi alcoolice unui elan;
  • Este o infractiune sa impingi un elan dintr-un avion in miscare.

 Arizona

  • Taierea unui cactus se pedepseste cu 25 de ani in inchisoare;
  • Nu ai voie sa conduci cu spatele;
  • Este ilegal ca magarii sa doarma in cada;
    Daca o persoana este prinsa furand sapun, aceasta trebuie sa se spele cu sapunul pana la epuizare.

Arkansas

  • E ilegal sa pronunti gresit numele statului Arkansas;
  • Nu ai voie sa claxonezi in zone in care se consuma senvisuri si sucuri reci dupa ora noua seara.

 California

  • Nu ai voie sa mananci portocale in cada;
  • Femeile sunt amendate daca sunt prinse la volan in tinute de casa si nicio masina fara sofer la volan nu are voie sa depaseasca 90 de kilometri la ora;
  • Este ilegal sa te plimbi cu bicicleta intr-o piscina;
  • In Los Angeles este ilegal să îmbăiezi doi copii în acelaşi timp, în aceeaşi cadă;
  • In Los Angeles, este o infractiune sa lingi o broasca;
  • Nu ai voie sa plimbi un elefant pe strada decat in lesa;
  • Este interzis să dormi într-un vehicul parcat;
  • Nu aveţi permisiunea să purtaţi cizme de cowboy, fără să deţineţi cel puţin două vaci;
  • Animalele nu au voie sa se imperecheze public, daca se afla la mai putin de 500 de metri de un bar, o scoala sau o biserica.

 Colorado

  • Este interzis sa iti imprumuti aspiratorul unui vecin;
  • duminica este interzisa circulatia masinilor negre;
  • Este ilegal să maltratezi şobolanii;
    Este ilegal pentru un bărbat să sărute o femeie, în timp ce ea doarme.

Connecticut

  • Un castravete nu poate fi castravete daca nu sare;
  • Nu ai voie sa depasesti cu bicicleta 90 km/ora, iar masinile de pompieri nu au voie sa depasesca 40 Km/ora, chiar daca au o urgenta;
  • Este ilegal să mergi în marşarier, după apusul soarelui;
  • De Crăciun se folosesc doar luminiţe albe;
  • Este ilegal pentru orice cosmetician să fredoneze, să fluiere sau să cânte, în timp ce lucrează pe un client;
  • În Hartford, Connecticut, este interzis să încerci să educi un câine. Nu se știe exact dacă aici intră și dresajul.

 Delaware

  • E ilegal sa te casatoresti doar pentru ca ai fost provocat.
  • Este interzis să te schimbi de haine într-un vehicul.

 Washington

  • E impotriva legii sa postezi un afis in care sa numesti pe cineva las pentru ca nu a acceptat provocarea ta la duel;
  • persoanele care călăresc un cal urât în public riscă o amendă de până la 200 de euro;
  • Este ilegal să hărţuieşti un Bigfoot.
  • Este ilegal sa pretinzi ca parintii tai sunt bogati.

Florida

  • Daca legi un elefant intr-un loc de parcare, esti obligat sa platesti taxa valabila pentru masini;
  • O lege din acest stat american le împiedică pe femeile singure, divorțate sau văduve să sară cu parașuta duminica. Femeile care încalcă legea riscă să plătească amenzi sau chiar să ajungă la închisoare.

Georgia

  • E ilegal sa schimbi hainele unui manechinin vitrina unui magazin daca nu il acoperi cu perdele;
  • Toate jucăriile sexuale sunt interzise. Practic, dacă vrei să-şi cumperi o jucărie sexuală ai nevoie de prescripţie de la medic;
  • Toţi cetăţenii trebuie să posede o greblă;
  • Este ilegal sa scuipi din masini, nu si din camioane. Si tot in Georgia ii este interzis unei gaini sa treaca strada.

 Hawaii

  • Rezidentii primesc amenzi daca nu detin cel putin o ambarcatiune;
  • In Hawaii este ilegal sa-ti introduci monezi in propria ureche.

Idaho

  • Un barbat nu are voie sa ii ofere iubitei o cutie cu bomboane care cantareste mai putin de 22 de kilograme;
  • Este ilegal sa pescuiesti in timp ce stai calare pe vreun animal.

Illinois

  • E ilegal sa mergi la Opera insotit de un pudel;
  • Trebuie să contactaţi poliţia, înainte de a intra cu automobilul în oraş;
  • Zmeiele nu pot să zboare în oraş;
  • este interzis sa-ti lasi cainele sa fumeze;
  • Cocoşii trebuie să se îndepărteze la 100 de metri de orice clădire dacă vor să cânte.

 Indiana

  • Valoarea lui Pi este 4, nu 3,1415…

 Iowa

  • Pianistii cu un brat trebuie sa cante gratis.

 Kansas

  • E interzis sa arunci cutite in directia celor care poarta costume cu dungi.

 Kentucky

  • Fiecare cetatean trebuie sa faca dus macar o data pe an;
  • Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase rate albastre în acelaşi timp.

Louisiana

  • Daca musti pe cineva cu dintii tai naturali se considera agresiune minora, dar daca musti cand porti proteza se considera agresiune majora.

 Maine

 Maryland

  • Este impotriva legii sa speli sau sa freci o chiuveta, indiferent de cat de murdara este;
  • Este interzis ca posturile radio sa difuzeze piesa “Short people” a lui Randy Newman.

 Massachusetts

  • Gorilelor nu le este permis accesul in masina nimanui.

 Michigan

  • Femeile nu au voie sa se tunda fara acordul sotilor.

 Minnesota

  • Este ilegal sa pictezi vrabii cu intentia de a le vinde drept papagali;
  • Toti motociclistii trebuie sa poarte camasi, iar masinile rosii nu au voie pe Lake Street, o strada care duce spre un lac.

 Mississippi

  • Nu ai voie sa plimbi un caine pe strada daca nu il imbraci in pampers.

Missouri

  • Copiii pot cumpăra arme de foc în Kansas City, dar nu şi pistoale cu capse de jucărie;
  • Pompierii nu au voie sa salveze femeile care poarta camasa de noapte.

 Montana

  • Femeile nu au voie sa acceseze adresele de mail ale sotilor lor;
  • Este ilegal să ai o oaie în cabina camionului, fără un însoţitor.

Nebraska

  • Barbatii nu au voie sa vanda bere daca nu prepara simultan o portie de supa;
  • Persoanele cu gonoree nu se pot căsători;
  • Părinţii pot fi arestaţi, dacă minorii râgâie în biserică.

 Nevada

  • Este ilegal pentru barbatii cu mustati sa sarute femeile;
  • Este ilegal să circuli cu o cămilă pe autostradă.

 New Hampshire

  • Nu ai voie sa iti vinzi hainele pentru a plati datoriile acumulate la jocuri de noroc.

 New Jersey

  • E impotriva legii ca barbatii sa croseteze in sezonul pescuitului.

 New Mexico

  • Femeile nu au voie sa iasa in public nebarbierite.

 New York

  • Cand mergi cu liftul nu ai voie sa vorbesti cu nimeni sau sa privesti in alta parte decat spre usi;
  • În oraşul care nu doarme niciodată nu ai voie să ţii o îngheţată în buzunar, pentru că este împotriva legii.

North Carolina

  • Este ilegal sa canti daca falsezi;
  • Jocurile de bingo nu pot dura mai mult de cinci ore.

North Dakota

  • Nu ai voie sa adormi daca porti pantofi;
  • În baruri şi restaurante berea şi covrigeii nu pot fi servite în acelaşi timp.

 Ohio

  • Trebuie sa claxonezi de fiecare data cand treci cu masina pe langa alta masina;
  • Este ilegal sa imbatati un peste;
  • Este ilegal sa vanezi balene intr-o zi de duminica;
  • In Cleveland este ilegal sa conduci un vehicul in timp ce stai asezat in poala cuiva;
  • In Clinton, Ohio, poti fi amendat daca stai rezemat de o cladire publica;
  • Nu ai voie sa ramai fara benzina.

 Oklahoma

  • Este interzis sa musti din hamburger-ul altcuiva;
  • Poți fi amendat sau încarcerat dacă te strâmbi la un câine;
  • Este interzis să citești benzi desenate în timp ce conduci un vehicul;
  • Proprietarii de baruri trebuie să-i împiedice pe mușterii să vorbească despre partide de sex cu bivoli;
  • Nu ai voie sa lasi servetele la vedere in spatele masinii.

 Oregon

  • Legea impune ca vasele sa fie uscate natural (fara a fi sterse dupa spalare).

 Pennsylvania

  • Este ilegal sa dormi pe un frigider, afara;
  • In cazul in care un conducator auto vede o turma de cai, acesta este obligat sa traga pe dreapta, si sa acopere masina cu o patura camuflata pentru a se amesteca in peisaj;
  • Cei care calatoresc pe drumuri de tara pe timp de noapte trebuie sa lanseze o racheta de semnalizare la fiecare mila, apoi sa astepte zece minute pentru ca drumul sa se elibereze de animale.

 South Carolina

  • Daca un barbat promite sa se insoare cu o femeie necasatorita, este obligat prin lege sa isi tina promisiunea.

 South Dakota

  • Este ilegal să adormi într-o fabrică de brânză.

 Rhode Island

  • Nu ai voie sa musti picioarele altcuiva.

 Tennessee

  • Este impotriva legii sa vinzi busteni.

 Texas

  • Nu iti este permis sa impusti un bivol de la etajul al doilea al unui hotel;
  • Este ilegal sa iei mai mult de trei sorbituri de bere in timp ce stai in picioare;
  • Intreaga Enciclopedia Britanica este interzisa, deoarece ea contine o formula pentru a face bere acasa;
  • O lege împotriva crimei din Texas spune că  agresorii trebuie să-şi avertizeze victimele, cu 24 de ore înainte să comită infracţiunea. Avertismentul trebuie transmis pe cale orală sau în scris, iar agresorul trebuie să precizeze tipul de agresiune pe care o va comite.

 Utah

  • Este ilegal sa nu bei lapte;
  • nu ai voie sa faci sex in ambulanta si sa preiei o urgenta in acelasi timp.

 Vermont

  • Femeile au nevoie de aprobarea scrisa a sotilor lor pentru a purta proteza dentara.

 Virginia

  • Barbatii sunt pedepsiti prin lege daca gadila femeile.

West Virginia

  • Daca ironizezi pe cineva care nu iti accepta provocarea, risti sa petreci sase luni in inchisoare.

 Wisconsin

  • Margarina nu poate fi folosita in restaurante ca substitut al untului, decat daca aceasta este preferinta clientilor.

 Wyoming

Daca nu ai permisiune scrisa, nu poti face poze iepurilor, din ianuarie pana in aprilie.( Ha, ha! Noroc ca e Summer Work & Travel)

 

Acum ca stiti care sunt cele mai caudate legi din statul in care lucrati nu ne ramanem decat sa va uram sa va bucurati in continuare de experienta!

 

 

Advertisements

Prima data cu avionul? Te ajutam noi cu cateva sfaturi!

Mai sunt 3 zile pana la data oficiala de incepere a programului Work & Travel SUA iar majoritatea dintre voi déjà sunt in drum spre aeroport sau o vor face in curand. Mai jos am enumerat cateva sfaturi utile mai ales pentru cei care merg prima data cu avionul:

Check-in-ul :

Check –in-ul reprezinta confirmarea ta ca si pasager ca urmeaza sa zbori cu compania respectiva.

Sunt mai multe modalitati de a face asta :

O poti face online , cu 7 zile inainte , cu 30 de zile inainte, sau 24-48 ore inainte . Perioada este stabilita de fiecare companie aeriana in parte.Spre exemplu la British Airways poti face check in ul cu 24 de ore inainte .

Daca tehnologia te sperie, e bine de stiut ca poti face check in ul si in aeroport.

aircraft, airplane, business

Alegerea locului:

Daca zbori pe distante scurte, locul in avion nu este foarte importat, insa daca te asteapta un zbor de peste 7 ore e bine sa iti faci viata mai usoara .

Alege urmatoarele locuri:

Locuri din fata vs locuri din spate : Locurile din spate beneficiaza de o siguranta in plus conform unor studii, insa in spate, sunetul motoarelor si a turbulentelor se simt mai tare .

Locul de la culoar versus locul de la geam : aici tine de tine si de ce vrei sa faci in timpul zborului. Locul de la culoar iti permite sa te misti foarte mult fara a deranja pasagerul de langa tine .

Locul de la geam este perfect pentru a admira peisajele si este foarte bun pe timp de noapte atunci cand vrei sa dormi. Sigur nu te va trezi nimeni pentru a merge la baie .Cert este ca trebuie sa te feresti de locul din mijloc. Este destul de incomod daca calatoresti singur sau in 2 .

Airplane Windowpane Showing City Buildings

Scaunele de la iesirile de urgente:

Acestea sunt cele mai vanate locuri .Unele companii percep o mica taxa pentru ele , dar nu toate .Ca si dezavantaj ar fi zgomotul un pic mai puternic , insa te poti bucura de un spatiu mai mare .

Pont : Acele locuri trebuie sa fie mereu ocupate deoarece in caz de urgenta trebuie sa fie cineva care deschide usa ( deobicei barbati) .Poti  intreba insotitorii de zbor , in cazul in care  nu sunt ocupate , vei putea beneficia de un loc .

Bagaje

Informatiile cu privire la dimensiunea si greutatea bagajelor o vei gasi pe biletul de avion . Ele difera in functie de companie . In bagajul de cala nu este recomandat sa iti iei lucruri de valoare.

Tot odata in bagajul de cala nu este recomandat sa iei produse alimentare sau lichide (desi se poate ). Sunt sigur ca nu calatoresti in mijlocul  desertului,  asa ca poti sa renunti la conserva de pateu, o vei gasi in supermarket la destinatie .

Poti lua medicamente sau alte pastille fara nici o problema . E bine totusi sa ai o reteta pentru ele . Eventual tradusa in engleza. Limba romana e frumoasa , dar nu multi o vorbesc  J

In zborurile cu escala, transferul bagajelor se face automat. In aeroportul de transit, urmareste benzile cu “transfer” si nu cele cu “exit”.

La destinatie urmareste indicatoarele . Vei gasi o banda unde se va afla bagajul tau . E posibil sa ajungi mai devreme . Nu intra in panica, va fi acolo .

Stim ca ai studii superioare, insa pentru orice problema se iveste, poti intreba un angajat al aeroportului.

 

Preluarea bagajelor

Foarte multi dintre voi se intreaba daca trebuie sa ia bagajele in orasul in care fac escala. Ei bine, raspunsul este, nu! Vei lua bagajul de cala atunci cand ajungi la destinatia finala.

Daca zborul tau are escala, la coborarea din avion urmareste indicatoarele “transfer” si nu cele de iesire. Daca ceva nu iti este clar, oricand poti intreba un angajat al aeroportului.

Aeroporturile in general sunt foarte bine organizate privind fluxul de pasageri si este destul de greu sa te pierzi. In cazul in care trebuie sa schimbi terminalul s ar putea sa fie un pic mai complicat dar daca este cazul cu siguranta vei gasi multe birouri de informatii de unde poti primi indicatii.

De ce ti-a fost frica ai trecut! Zborul tau transatlantic a ajuns la destinatie si trebuie sa astepti  deschiderea usilor avionului care de obicei se face dupa 5 -10 minute.

La iesirea din avion vei trece prin punctul de control al pasapoartelor apoi urmareste indicatorul baggage claim. De acolo iti vei prelua bagajul de cala care ajunge la aprox 15-20 minute din momentul in care ai coborat din avion.

 

Speram ca ti-a fost de ajutor articolul!

Have a safe flight!

 

6 motive pentru care să participi la Târgul de Job-uri – Work and Travel Grecia/Cipru – Summer 2018

27907623_1691796834218730_6017034166838526793_o.jpgDacă încă nu ți-ai făcut planuri pentru vara ce se aproprie cu pași repezi, te provocăm să te înscrii în cadrul unuia dintre programele Work and Travel, pentru Grecia sau Cipru. Dacă mereu ți-ai dorit să îți petreci vara pe malul Mării Mediteraneene, să simți sub picioare nisipul fierbinte, aceasta este oportunitatea perfectă pentru a îți îndeplini această dorință.

Te invităm să participi la Târgul de Job-uri din data de 20 Martie și astfel să faci primul pas spre o vară ce va rămâne mereu printre amintirile preferate.

De ce să participi la un astfel de Târg de Job-uri? Motive pentru care acest eveniment te poate ajuta să ai parte de o experiență plină de distracție, soare și momente de neuitat.

  1. Participarea este gratuită! – Nu te costă nimic, să participi la un astfel de eveniment. Poate doar puțin timp. Și cu toate astea, deși timpul zboară extrem de repede, participarea la un astfel de Târg de Job-uri te poate ajuta să il folosești cu un scop bine stabilit –  pregătirea unei veri de neuitat!
  2. Discuți față în față cu angajatorul! – Fapt ce îți dă posibilitatea să iei contact direct cu angajatorii, să iți faci o ideee cu privire la cultura greacă/cipriotă. De asemenea, ai posibilitatea să iți faci o idee de ansamblu cu privire la maniera în care angajatorii interacționează cu angajații.
  3. Primești informații complexe, direct de la sursă! – Participarea la un Târg de Job-uri are beneficiul primirii celor mai complexe informații, direct de la angajatori, de la persoanele care iau contact cu mediul respectiv in fiecare zi. Nu te stânjeni să pui întrebări, să fii curios, deoarece vei primi răspunsuri sincere și complexe la toate întrebările cu privire la program.
  4. Aplici pentru job-ul pe care ți-l dorești! – Un alt avantaj al târgurilor de job-uri face referire la faptul că, fiind o diversitate de angajatori și de poziții oferite, îți poți alege job-ul dorit, după ce ai făcut un mic research al ofertelor.
  5. Posibilitate de a îți negocia propriul contract! – Da, ai posibilitatea să negociezi cu angajatorul perioada de muncă, poziția pe care îți dorești să lucrezi și chiar programul.
  6. Posibilitatea de a îți negocia salariul! – Ei bine, știm că asta este partea în care lucrurile devin serioase și cu siguranță, poți învăța să fii un bun negociator. Da, îți poți negocia propriul salariu.

Avantaje ale participării la târgurile de job-uri sunt mult mai multe, însă noi am ales câteva. Te provocăm să participi la eveniment și astfel să îți pregătești cea mai tare vară.

Vestea bună: O vacanță cu prietenii este mai ieftină! Înscrie-te cu încă un prieten pentru Târgul de Job-uri din data de 20 Martie și pleci GRATIS!

                                                                                                                                    Live, Love, Laugh 🙂

If not now, then when?!

Salutare dragilor,

Un nou sezon de Work and Travel, noi provocări! Ei bine, pentru majoritatea studentilor, fie ei boboci sau nu, acest program reprezinta o mare provocare. Așa și este. Îți trebuie mare curaj să pornești pe un astfel de drum. Zic curaj deoarece uneori, studentii sunt reticenți la noi aventuri, iar gândul că se află departe de familie și prieteni, iesind din zona de confort, poate fi destul de înspăimântător.

Zvonurile că programul s-ar putea sfârși în perioada următoare sunt din ce în ce mai prezente printre work&travellers. Continue reading

Jurnal de călătorie

LIFE IS EITHER A GREAT ADVENTURE OR NOTHING!

            Un nou sezon, o vară plină de necunoscut, noi provocări, emoție și trăiri intense – câteva cuvinte care pot descrie perfect experiența Work and Travel pe pământul american.

Pornit la drum plin de entuziasm și curaj, D. așterne pe foaie primele cuvinte, relatând  începuturile aventurii sale.

 

Jurnal de Călătorie – Drumul cel de toate zilele

“ Ziua 1: 18 iunie 2017, duminică- Trenul cel de toate călatoriile

21 de primăveri, 10.000 de kilometri în aer, 8 ore scăzute pe ceas şi pământul american sub picioare – cam aceasta îmi este deviza înainte de a pleca spre America. În această experiență voi fi plecat cu incă 4 prieteni, dintre care unul îmi este frate-subaltern din punct de vedere ierarhic al vârstei. Cu toate acestea, majoritatea faptelor vor fi legate de o exprimare singulară, întrucât este relatată experiența trăită de mine. Va fi un drum lung şi cu aşteptări, de asemenea lungi şi ele. 8 ore cu trenul, aşteptare de 9 ore, 2 ore cu avionul, aşteptare de 3 ore, urmată de 12 ore cu avionul. Simplu, nu? Dar, mai urmează o “mică-aşteptare” de 12 ore şi un drum cu autobuzul american care va ține tot jumătate de zi. Răbarea – un cuvânt ce nu îmi este caracteristic deloc, trebuie să fie starea care să mă însoțească spre călătorie.
Plec doar 4 luni, dar parcă ceva sufletesc mă apăsa mai greu decât un trăgaci. Dependența şi necunoaşterea lipsei familiei, de asta este reprezentat trăgaciul. Ora 16.50 indică momentul în care trenul a luat calea căii ferate şi avea ca destinație finală Bucureștiul. Un drum arhicunoscut, mai exact modul: căldură pe parcursul zilei, aglomerație între anumite stații, răcoare spre sfârşit, întârziere de 2 ore – însă am plecat să fim acolo cu 9 ore înainte de a decola avionul – dar aceaşi controlori cu întreținerea bună-stării.

Ziua 2: 19 iunie 2017, luni- Eu şi avionul

Ajunşi cu 2 ore întârziere în Gara de Nord, aflându-ne în ziua 2, ascultăm tertipurile taximetriştilor, ce se aruncă asupra provincialilor asemenea rechinului asupra prăzii; alegem unul şi mergem spre aeroport. Un drum pe cât de scurt kilometric, pe atât de invers proporțional ca durată.
Ajunşi la aeroport, nerăbdarea se citea pe fața tuturor, nu doar pe a mea. 7 ore de aşteptare, apoi plecarea spre prima escală, Paris.
După realizarea unor fapte strict administrative şi trecerea unui sfert din cadranul zilei, ce mă desparte de avion este un rând gigantic la poarta 29 – dar asta cred doar eu. După epuizarea rândului, alte controlale şi fapte, de data aceasta strict de securitate, se interpun între mine si primul zbor cu avionul. Se termină şi acestea şi ce să cred? Sunt nevoie să apelez la fireasca exclamație: “Doar mie mi se putea întâmpla aşa ceva!”. Primul meu avion are întârziere.
Se termină întârzierea şi, spre culoarul ce mă duce către avion, îmi doresc doar să nu ajung asemenea cunoscutului Ion să fac gestul teluric.
O decolare, ce a manifestat acel sentiment ce nu poate fi exprimat, a dat startul unei călătorii, care, dacă nu era privită pe geam, ai fi putut spune în multe momente că este una feroviară. Un echipaj perfecționist şi atent la nevoile călătorilor, condus de un căpitan experimentat, este posibil, şi sigur, să fi fost ceea ce mi-a atras atenția pe parcursul zborului.
Odată ajunşi în Paris şi cu o întârziere de o oră nu aveam altceva de făcut în afară de a ne pregăti de zborul spre America. Nu a fost nevoie să fiu replica lui Ion, ceea ce m-a bucurat.
După reluarea tuturor formalităților de pe aeroportul inițial, m-am regăsit ajuns într-un avion mult mai mare şi cu un echipaj care este tot perfecționist. Aceeaşi decolare plăcută mi-a deschis drumul zborului de 12 ore. Un zbor ce mi-a pus de multe ori răbdarea la încercare, iar cititul mi-a fost singurul aliat spre depășirea zborului.
11.30 ore mai târziu de la decolare căpitanul anunță aterizarea pe aeroportul American si totodată contactul nostru cu America. “Punându-l în bagajul de mână” pe Gabriel García Marquez, cu un aer încrezător, cobor din avion şi fac cunoștință cu totul american.
Cu o diferență de 8 ore afişată pe telefon față de ceasul de la mână am parte de cea mai lungă zi din viața mea. O zi de 32 de ore. După încheierea ciclului formalităților România-America mai urmează o aşteptare de 12 ore. Nedormit de 30 de ore, ajung să mă odihnesc în sala de aşteptare a aeroportului St. Pauli din Minneapolis.

Ziua 3: 20 iunie 2017, marți – 9 ore cu minus

Trăind după ceasul american, ora 4 îmi indică faptul că trebuie să ne pregătim spre locul de unde luăm autobuzul către destinația noastră finală, South Dakota, Custer.
Luând un taxi, mintea mea face repede o paralelă: mentalitate taximetrist american- mentalitate taximetrist român, aceea că nația noastră este una uşor canibalizată. Însă, spre ruşinerea mea, a fost întoarsă spre american. Oferindu-i suma indicată de taximetru, 43$, acesta se uită urât la mine şi spune: “Tips? No tips?”.
Nu trec 30 de secunde de la acest incident şi spre noi se îndreaptă un american care ne spune că ne aflăm într-o zonă periculoasă, mai periculoasă decât Bronx, Boston sau Manhattan, în care lumea este cu pistolul la curea. Arătând către un altul de-al său, american, care țipa la telefon, a continuat spunând el că în curând va începe un foc de arme şi pentru 10$ ne va duce într-un loc sigur.
Şocați de cele întâmplate, în nici 3 minute pe ceas -3 minute indiferent că eşti în România sau în America- şi scăpând de către “americanul protector” doar prin 2 banconete de-ale lui Lincoln, meditez asupra lor şi mă întreb:”Oare aici am vrut să ajung? Oare asta e fața Americii? Oare voi fi mai peren decât cele 110 zile?”.
Trecut timpul rămas până la aşteptarea autobuzului, la plecare am o altă palmă oferită de către America: şoferul este o ea. Gândul că urmează alte 12 ore de mers cu un vehicul era prea asupritor pentru a mai putea să ofer atenție ideii că o doamnă conduce un autobuz de 55 de persoane.
Un drum de 12 ore cu popasuri de 15-20 de minute, cu schimbarea unui autobuz în Sioux Falls şi cu gustul multor mâncăruri americane; cam aşa poate fi descrisă această călătorie. O călătorie în care am parcurs numărul de kilometri de autostradă pe care România nu-i va avea în 100 de ani, acesta fiind un număr influențat de patriotism, din păcate.
O călătorie plină de culoare verde oferită de peisajul câmpiilor, albastru oferit de cer şi uneori alte pete de culoare din pricina clădirilor. Da, plină de verde! Surprinzător de crezut, nu? Şi mai surprinzător de văzut de către mine! Atât de mult verde încât mă simțeam ca stau pe loc.
Trecute 12 ore, iar cadranul ceasului a mai pierdut o oră, ajungând la o diferență de 9 ore, am ajuns în Rapid City, penultima noastră destinație. Aici am fost preluați de către angajator ce ne-a dus în locul mult aşteptat de noi, South Dakota, Custer.
Drumul Rapid City-Custer, deşi a ținut puțin peste o oră a fost cel mai plăcut: un drum plin cu tablouri parcă pictate de Gogh, cu un superb munte Rushmore, a cărei culmi a fost tributul adus celor “4 părinți fondatori ai Americii” şi foarte multe spirale, asemenea Transfăgărăşanului.
Odată ajunşi la locul care ne va adăposti timp de 4 luni, frumsețea, redată de simplitate, ne cuprinde pe toți.
Din basmele pe care mi le citea mama pe când eram de 5-6 anişori, ştiam că cifra 3 este una a binelui, însă pentru mine au fost 3 zile pline de răbdare întinsă până la maxim, după care întinsă la un alt maxim, care ar fi avut un alt maxim.
America, sunt aici! Mai sunt 107!”

 

 

How to make it in America – Tips & Tricks

Experiența ta americană este e punctul de a începe. Vrem să ai parte de cea mai tare vară din studenție, de aceea venim în ajutorul tău cu câteva sfaturi care să te ajute să te adaptezi mai ușor la stilul de viață american.

  1. Nu pleca cu ideea că în State te vei îmbogăți. Scopul programului este unul de schimb intercultural, iar dacă pleci cu premisa greșită, la final vei fi dezamăgit. Programul este conceput în așa fel încât să îți recuperezi banii investiți, iar cu puțină bunăvoință te vei putea bucura și de câteva sesiuni de shopping precum și de călătorii în frumoasele orașe ale Statelor Unite.cb7ec742f49eca1dc3f313945d3c9dfb
  2. Înainte de a pleca în State, interesează-te cu privire la zona în care urmează să îți petreci vara. Fă un mic research pentru a vedea ce posibilități de second job ai, precum și ce poți vizita în zonă. Vorbește cu agajatorul, cere-i tot felul de detalii cu privire la zona în care urmează să lucrezi, detalii despre job și orice alte lucruri ce te preocupă.
  3. Be open minded!!! Pregătește-te de un șoc cultural. Nu pleca plin de prejdecăți. Americanii sunt mult mai diferiți față de europeni. Încearcă tot ceea ce e nou, de la felurile de mâncare diferite la tot felul de activități, precum rafting, surfing sau hiking. Minunatele petreceri de pe plajă și nopțile nedormite alături de colegii de apartament vor fi amintiri de neuitat, trecute la categoria ”Awesome memories”.
  4. Rămâi constant în legătură cu sponsorul tău, dar și cu agenția. Cunoaște-ți drepturile. Nu pleca înainte de a te informa cu privire la datele de contact ale Ambasadei României în SUA. Nu munci ilegal în State și nu depăși termenul legal de ședere pe teritorul american. Nu trebuie să te joci cu sistemul american, de aceea trebuie să te asiguri că te întorci până la data de 31 octombrie.
  5. Imediat ce ajungi în State, contactează-ți angajatorul și familia, pentru a le spune că ai ajuns cu bine.
  6. Un alt aspect extrem de important face referire la înregistrarea în SEVIS, în maxim trei zile de la data la care ai ajuns în SUA și ulterior fă acest lucru în fiecare lună, atât timp cât te afli în State (dacă nu faci acest lucru, sponsorul îți va anula viza, programul tău se va încheia și va trebui să te întorci acasă).
  7. Aplică pentru SSN (Social Security Number) pentru a putea lucra legal. Acest document este unul unic, ce se emite o singură dată în viață și este similar Codului numeric personal din România.
  8. În cazul unor incidente grave (lucruri ce nu ne dorim să se întâmple), trebuie apelat numărul de urgență 911 – apelul este gratuit.

THE AMERICAN LAW

Atât timp cât te afli în State, trebuie să respecți legea care se aplică fără excepții. Iată câteva dintre principalele reguli pe care trebuie neapărat să le respecți:

1. ALCOOLUL – Limita legală pentru a putea consuma alcool este de 21 de ani. Dacă ai o vârstă mai mică de 21 de ani, nu vei fi lăsat să intri în baruri, cafenele, cluburi sau pur și simplu să achiziționezi orice tip de alcool.

2. CONDUSUL – Pe parcursul celor 3 luni cât vei sta în SUA, vei putea folosi permisul de conducere. acest lucru depinde de la stat la stat, de aceea este bine să faci o mică cercetare înainte de a conduce, pentru a nu avea probleme.

3. FUMATUL – America este o țară ”SMOKE FREE”. Este interzis fumatul în spații publice, baruri sau cafenele, singurul loc în care acesta este permis fiind propria locuință.

Înainte de a te întoarce acasă, trebuie neapărat să călătorești! MERITĂ! Pozele și amintirile din minunatele călătorii vor fi de neuitat!!

Have fun!

Live, Love, Laugh

                                                                                                                                                 Raluca 🙂

Visa Interview

All-about-J1-visa-for-USASalutare! Ne apropiem cu pasi repezi de primele interviuri de obținere a vizelor, de la Ambasada. Emoțiile încep să apară, iar aventura americană este din ce în ce mai aproape.

După cum vă anunțasem acum ceva timp, procesul de obținere a vizei a suferit câteva mici modificări, și aici mă refer la faptul că, s-a renunțat la foaia matricolă, în schimbul unei adeverințe de student, care să ateste faptul că tinerii sunt înscriși la o facultate acreditată de Statul Roman.

Ei bine, studenții au privit cu teamă aceste modificări, dar “Nu e panică, man :)))”.  În cadrul întâlnirii cu unul dintre viceconsulii de la Ambasadă, am putut aflat maniera în care se vor desfășura interviurile de anul acesta.

Ca și în anii anteriori, acestea se vor axa pe conversația liberă. Chiar dacă foaia matricolă nu este necesară, asta nu înseamnă că situația școlară nu va fi aflată de către consuli. Dar, atât timp cât exista explicații concrete pentru aceasta, nu sunt motive de îngrijorare.

Nu exista nicio rețetă secretă care să vă garanteze obținerea vizei. Interviul poate fi unul extrem de scurt, de 1 minut sau durata acestuia se poate prelungi, în funcție de fiecare dintre participanți si de suspiciunile create consulilor.

Punctualitatea este una extrem de importantă de aceea,  fiecare dintre candidați trebuie să respecte întru totul ora la care urmează să susțină interviul.

Un alt aspect important face referire la nivelul de limbă engleză. Acesta constituie și motivul neacordării multor dintre vize, de aceea, acesta trebuie să fie unul destul de bun  (conversațional), pentru a putea purta o conversație și a demonstra că vă veți putea descurca în State.

De asemenea, consulii își doresc ca studenții să își știe drepturile, dar și obligațiile în momentul în care ajung în State. Printre drepturi se numără:

  1. Dreptul de a fi plătit la timp pentru munca prestată;
  2. Dreptul de a nu fi reținut la locul muncă împotriva propriei voințe;
  3. Dreptul de a lucra într-un loc curat și sigur;
  4. Dreptul de a nu fi discriminat, indiferent de nationalitate sau culoare.

De asemenea, studenții au o serie de obligații, în momentul în care ajung in State:

  1. Obligația de a raporta orice neregulă la locul de munca;
  2. Obligatia de a efectua un check-in lunar, cu sponsorul;
  3.  Obligația de a respecta datele programului;
  4. Obligația de păstra toate documentele; (pasaport, permis de muncă, SSN).

Consulii își doresc să vă cunoască, să afle ce hobby-uri aveți și ce planuri de viitor vă pregătiți.

Sfat: Nu renunțați dacă nu ați primit viza din prima!!  Motivul poate face referire strict la nivelul de limbă engleză, de aceea aveți timp destul pentru a vă perfecționa calitățile lingvistice până la reprogramarea unui nou interviu.